Responsabilitatea

Simţul de răspundere se învaţă - Oamenii sunt diferiţi în funcţie de simţul de răspundere. Sunt oameni care îşi asumă cu plăcere răspunderea pentru cineva sau ceva şi există oameni care încearcă să scape de aceasta. Această diferenţă se arată şi în atitudinea persoanei respective faţă de greşelile comise de ea însăşi. Cine are simţul răspunderii, recunoaşte eventualele greşeli, cine nu are, încearcă să dea vina pe altcineva. Acest lucru depinde în fond de educaţie şi învăţare. Formarea răspunderii se începe încă de la o vârstă fragedă. Un copil poate primi sarcini mici, de exemplu udarea regulată a unei plante, hrănirea animalului de companie, aşezarea tacâmurilor... etc.

Adolescenţa - Este important să întărimsimţul răspunderii adolescentului şi la pubertate, chiar dacă în aceasta perioadă problemele, conflictele sunt frecvente. Adolescenţii îşi caută identitatea, adesea numai de dragul opunerii contrazic, testează cât sunt de puternici, cât sunt de ''adulţi''.

Responsabilitatea pentru celălalt - Este o regulă generală: şi copiii trebuie să aibă sarcini în gospodărie, numai aşa se dezvoltă în ei simţul răspunderii. Dacă vom face şi cel mai mic lucru în locul lor, există pericolul ca la maturitate să devină nişte adulţi care nu îşi asumă responsabilitatea pentru nimic, nu simt greutatea acţiunilor lor. Decid cu uşurinţă în probleme importante, dar nu acordă atenţie consecinţelor.

Educarea răspunderii - De la 4 ani: adunarea jucăriilor, udarea plantelor. De la 5 ani: aşezarea mesei, ştersul prafului, măturatul, curăţirea pantofilor. De la 8 ani: spălatul vaselor, curăţitul camerei de copii, îngrijirea fratelui mai mic. De la 10 ani: hranirea animalelor, cumpărături. De la 12 ani: ajutor la spălatul vaselor, curăţenie.

Toată responsabilitatea copiilor este responsabilitatea părinţilor. Dacă un părinte nu îşi învaţă propriul copil să fie responsabil.. cum va învăţa el asta? Desigur.. în multe cazuri copii fără părinţi sau cei care îşi pierd părinţii la o vârstă fragedă învaţă singuri să fie responsabili.

Fetiţe însărcinate, avorturi şi părinţi fără copii

Am vrut să fac această postare de multă vreme [dacă uni mă ştiţi de la fostul blog Black Angel... care din păcate a acut o problemă.. şi mi-au fost şterse toate postările.. însă am revenit cu forţe proaspete], o postare legată de femeile.... care nici nu le pot numi femei... eventual nişte fetiţe de 14 ani care rămân însărcinate.

În ziua de azi e o ''modă'' ca la 14 ani să ai deja copil. Şi cele mai multe persoane care rămân însărcinate la această vârstă sunt fetele care cresc la Casa copilului.. adică să vă spun de ce specific.. Copii care cresc la Casa copilului nu au acea educaţie care o au copii de la părinţi. Poate, POATE, sunt îngrijiţi acolo, nu am fost nici o dată dar am cunoscut multe persoane de la casa copilului, dar chiar dacă îi îngrijeşte nu pot primi acei 7 ani de acasă.. pentru că aceea nu o poţi numi casă. Da, pentru ei e o casă, dar după părerea mea, e un loc unde ajung toţi copii părăsiţi de părinţii fără milă. Iar al doilea ''tip'' de persoane care rămân însărcinate sunt ''rromi'', care din lipsa banilor şi din nou a educaţiei [rar vezi în ziua de azi ''rromi'' educaţi] rămân însărcinate. Dar acum să trecem la subiect. Vezi fetiţe pe stradă de 14 ani însărcinate care nici măcar nu se pot îngriji, nici măcar nu sunt responsabile şi cred că pot avea grijă de un copil, care ATENŢIE nu e o jucărie. Fratee' deasta există medici, dacă totuşi s-a întâmplat să rămâi însărcinată la vârsta aceasta.... deşi, mda, e cam devreme, există avortul. Şi vreau să specific clar, eu sunt împotriva avortului, adicăă, dumnezeu ţi-a dat acel copil, e o fiinţă, cum poţi să ucizi un copil?? Întradevăr e acolo, în burtică, la căldură, e cât un bob de mazăre, dar e o fiinţă! Cum poate o mamă să avorteze când sunt mii de femei care ar vrea să fie mame şi nu pot. Da înţeleg ai o complicaţie trebuie să avortezi.. dar nu aşa.. adică copilul acela nu a fost făcut din greşeală. Da sunt, pentru, avortului la fetiţe minore. Dar nu la o femeie în toată regula.
Sunt multe femei care îşi doresc un copil din toată inima şi nu îl pot avea. Îmi e milă când aud femei şi chiar bărbaţi care nu pot avea un copil, un copil care să fie sânge din sângele lor. Da, foarte multe familii adoptă copii şi mă bucur deoarece şi acei copii merită să aibă o viaţă frumoasă, dar când nu e copilul tău simţi totuşi că ceva lipseşte. Şi mi-e foarte milă de femeile care pierd mai multe sarcini şi ajung în acel punct în care nu mai pot avea psihic un copil. Sunt prea supărate pentru a mai încerca să dea viaţă la un copil. Dar, ce să spun de femeile care îşi pierd bebeluşi la naştere sau după câteva zile, săptămâni. Nici nu apucă să se bucure de ei, iar în sufletul lor, chiar dacă vor urma alţi copii, acel copil va rămâne acolo mereu.

Preţuieşte-ţi părinţii!! :)

Multe persoane nu înţeleg cat de importanţi sunt părinţii înainte ca ei să păţeasca ceva. De multe ori nu ne iubim părinţii la vremea potrivită ca mai apoi să ne pară rău. Toţi avem impresia că părinţii vor fi mereu lânga noi, ne vor ajuta mereu când avem probleme financiare sau de altă natură. Dar nu e aşa. De la o vârstă trebuie să fi independent, să trăieşti pe propiul salar, fără să mai ceri părinţilor bani. Ei o dată, nu o să mai fie lângă noi şi doar atunci ne vom da seama cât de importanţi sunt. Atunci când unul dintre părinţi suferă de o boală, ne dăm seama cât de important este şi vrem să fim cât mai aproape de el, deoarece ştim că nu mai are mult de trăit şi vrem să profităm de acele clipe. Dar, de ce să profităm de ultimele clipe din viaţa părinţilor când putem să fim alături de ei şi să îi iubim de la început, înainte ca ei să sufere. De multe ori am cerut părinţilor o sumă de bani fără să ne dăm seama că din acei bani ei ne îngrijesc pe noi, ne cumpără mâncare, ne plăteşte chiria... etc. Noi credem că 200 lei sunt doar câţiva bănuţi, DA, pentru noi fiind tineri pare o sumă foarte mică, mai ales atunci când nu trebuie să plăteşti cheltuieli, dar părinţii noştri care plătesc cheltuielile, au mare nevoie de acei 200 lei pe care noi îi cheltuim pe haine, cluburi.. etc. Desigur, în tinereţe nu ţinem cont de bani, dar părinţii noştri în fiecare seară stau şi numără banii şi se gândesc oare ce îi vom da copilului să mănânce în următoarea zi. Orice copil vrea să meargă împreună cu colegii la un film, la un suc, iar părinţii noştri chiar dacă nu au suficienţi bani, ca să nu ne facem de ruşine de faţă cu colegii se sacrifică.. Dar doar mai târziu ne vom da seama cât de mult au însemnat acei bănuţi pe care i-au dat părinţii pentru noi.
Un părinte nu se mai gândeşte la el se gândeşte doar la copilul lui. Iar atunci când părinţii pleacă în străinătate nu o fac pentru ei, o fac pentru noi, pentru a duce o viaţă mai bună. Dar de multe ori părinţii greşesc atunci când pleacă în străinătate, când copii au o vârstă fragedă.

Preţuieşte-ţi părinţii!! :)

Pasiunea mea.

Mulţi oameni cred că blogul e doar o pierdere de timp, care nu te ajută cu nimic. Însă blogul de ajută pentru aţi arăta adevărata valoare şi pentru a învăţa mai multe din comentariile oamenilor care.. poate te susţin, poate te critică, dar ai nevoie de mai multe păreri pentru aţi face o părere generală.
Acum.. poate vă gândiţi de ce mi-am făcut acest blog. Vreau să arăt lumii că, nu trebuie să fi profesionist pentru aţi urma pasiunea. De puţin timp a început de îmi placă foarte mult fotografia.., însă nu am un aparat performant pe care să îl folosesc în realizarea pozelor şi chiar dacă nu am un aparat de fotografiat performant şi nu sunt profesionistă pot realiza fotografii foarte frumoase cu un simplu TELEFON. Nu vreau să mă laud singură, vreau să vă arăt şi voua ce fotografii am realizat şi vreau părerea voastră, sfaturile voastre, criticile voastre. Vreau să arăt că poţi să îţi urmezi pasiunea. :)

Aici sunt doar câteva fotografii realizate de mine. Voi mai pune şi altele!:)

Aştept părerile voastre!:)